NUVELA FANTASTICA

Fantasticul (lat.med.phantasticus, gr.phantastikos) desemneaza ceea ce nu exista in realitate, ceea ce este ireal, aparent, iluzoriu, sau lumea fantasmelor(gr.phantasmata-aparitie, viziune, imagine).Initial fantasticul a fost definit ca obiect fundamental al unor manifestari artistice, cu caracter filosofic(Diterot) sau ca o premisa a reprezentarilor artistice religioase, cat si a celor folclorice(Hegel). In creatia populara, fantasticul apare ca masura a fortelor nestapanite ale naturii, in timp ce in creatia culta tinde sa devina unul din semnele distinctive ale acestei creatii.
Despre fantastic au aparut numeroase studii cu caracter teoretic dar si aplicativ,de pe pozitii diferite:studii istorico-literare(luarea in considerare a autorului si a conditiilor care genereaza opera:P.G.Castex,Marin Besteliu),studii tematice(instaleaza proprietatile distinctive ale fantasticului la nivelul lumii operelor:Roger Caillois,Adrian Marino,Sergiu Pavel Dan),studii psihologice si psihanalitice(definirea fantasticului e cautata in mecanismele inconstiente care il produc,in manifestarea lor textuala:Sigmund Freud,Ion Biberi),studii structuralistice(organizarea textului,componentele sale-verbal,sintactic:Tzvetan Todorov,Irina Badescu).

Una dintre cele mai riguroase teorii despre fantastic a fost elaborata de Tzvetan Todorov in lucrarea “Introducere in literature fantastica”.El incarca sa delimiteze acest tip de literatura (sau categorie estetica) de genurile inrudite, fabulosul si straniul.In viziunea sa, trei ar fi conditiile principale de existenta a fantasticului.
• Lumea evocata intr-un text fantastic trebuie sa fie considerata de catre cititor ca reala.Numai intr-un astfel de context ,evenimentul neobisnuit poate fi receptat ca atare.In acest sens,autorul dezvolta o strategie narativa,de « autentificare » a universului cotat.
• Textul trebuie sa fie in asa fel construit,incat cititorul sa ezite intre o explicatie in ordinea naturala a lumii, in legatura cu evenimentul neobisnuit,si o explicatie care sa impuna acceptarea supranaturalului.Fantasticul se defineste asadar pe baza ezitarii. Daca cititorul ajunge la concluzia ca faptul neobisnuit a tulburat ordinea naturala a lumii, se depaseste fantasticul si se impune fabulosul(ca in basme) ; daca ordinea naturala nu a fost tulburata, ne gasim in zona straniului.Teoriticianul este constient ca ezitarea nu poate fi permanenta ; fantasticul pur este greu de identificat.Cele mai multe texte apartinand domeniului fantasticului au caracter hibrid :fantastic-fabulos,fantastic-straniu.
• Pentru ca un text sa se mentina in spatiul fantasticului, structura sa nu poate sa-i permita cititorului o interpretare alegorica sau simbolica.
Textul fantastic ilustreaza extrema ambiguitate in literatura, pentru ca se intemeiaza pe un paradox :pe masura ce autorul isi dezvolta strategia de autentificare, informatiile, mai ales dupa eruptia fenomenului neobisnuit, nu se mai lasa receptate exclusiv dintr-o perspectiva realista, ele comporta si o alta semnificatie, inducand ezitare.Eseistul francez formuleaza urmatoarele functii :
? functia sociala(fantasticul permite incalcarea anumitor limite dincolo de care nu se poate ajunge decat mutimita lui) ;
? functia literara(unde se incadreaza functiile pe care le indeplineste supranaturalul chiar inauntrul operei) ;
? functia pragmatica(supranaturalul emotioneaza, sperie, sau pur si simplu tine incordata atentia cititorului)
? functia semantica(supranaturalul constituie propria sa manifestare, este o autodesemnare) ;
? functia sintactica(supranaturalul participa la dezvoltarea naratiunii) ;
Expunerea lui Tzvetan Todorov trebuie completata cu ideea lui Ioan Vultur (« Naratiune si imaginar.Preliminarii la o teorie a fantasticului ») dupa care textul fantastic are o structura interogativa si interpelativa : il obliga pe cititor( mai mult decat alte texte literare) sa-si puna intrebari in legatura cu natura evenimentelor evocate.Dupa manifestarea fenomenului neobisnuit, cititorul trebuie in principiu ,sa-si reorienteze lectura, sa revina asupra unor informatii, pentru a le reconsidera.
Alte teorii ale fantasticului sunt :
• O intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale(P.C.Castex-« Le conte fantastique en France de Nodier a Maupassant » )
• Fantasticul este o incalcare a ordinii cunoscute, o rupere aproape insuportabila de lumea reala. Cele 3 momente ale oricarei scrieri fantastice sunt : ruperea, ordinea si revenirea la ordine(Roger Caillois-« In inima fantasticului »)
• Povestirea fantastica ne prezinta niste oameni asemeni noua locuitori ai lumii reale in care ne aflam si noi, azvarliti dintr-o data in inima inexplicabilului ( Louis Vax-« L’art et litterature fantastique »)
• Fantasticul este produs de teama de necunoscut, intr-o natura ostila.(H.P.Lovecraft)
• Conceptul de fantastic macabru pentru care aparitia elementului insolit este hotaratoare si a subliniat trasaturile fantasticului modern :
? povestirea fantastica a conservat tehnica intruziunii insolite;
? utilizarea frecventa a unor motive puse in circulatie in literatura romantica;
? natura obiectelor insolite poate fi un mijloc de expresie si necesar si superficial ;(Marcel Brion-« Arta fantastica »)
• Folosind elemente de poetica structurala,Irene Bessierre dezvolta o teorie complexa,unde abordarea sincronica se imbina cu cea diacronica,in relevarea fantasticului in literaturile europene si americane.Autoarea respinge ideea de gen fantastic si sustine conceptul de povestire fantastica,adica o specie de naratiune.
• Marin Besteliu inventariaza formele imaginar-simbolice,din punct de vedere sociologic si considera fantasticul o categorie estetica.Fiind un produs al refularii, arta fantastica exprima drama alienarii omului modern si devine o forma de protest in epoca civilizatiei superdezvoltate, in ton cu ritmul si specificul vietii sociale.De aici nevoia de fantastic pentru valoare sa de document al sensibilitatii umane.
Formele literare fantastice au evoluat spre un fantastic tenebros care si-a consacrat forme de expresie, trucuri, conventii, preluand anumite elemente de la reprezentantii de seama ai genului :Hoffmann a generalizat povestirea romantica strabatuta de anxietate, Poe a desavarsit tehnica terorii, suprarealismul si psihanaliza au impus teoria subconstientului, existentialismul – o viziune sumbra.
• O prima antologie a prozei fantastice romanesti a fost alcatuita de Alexandru George in 1982.Prefata cuprinde o definitie a fantasticului , a modului sau de constituire si functionare, a naturii duale a acestuia « doua planuri de explicatii logice sau fapte plauzibile ».Din perspectiva istorica, dar si tematica face o serie de comentarii la naratiunile antologate.
• Pentru Sergiu Pavel Dan conteaza in primul rand specificitatea materialului tematico-tipologic(« Proza fantastica romaneasca »,1975) .Acesta a propus urmatoarele grupari tematice :fabulosul feeric, miraculosul mitico-magic,ocultismul initiatic, proza vizionara de factura absurda, proza poetica si alegorica.In receptarea fantasticului Sergiu Pavel Dan mizeaza pe ambiguitatea autorului.In conditiile in care evenimentul supranatural se contureaza ca o surpriza, important este felul cum normalul suporta presiunea anormalului.Literatura fantastica, pe de o parte, relateaza intamplari neobisnuite ;pe de alta parte, incearca sa prezinte aceste intamplari ca fiind reale.
Nu tematica fantastica impune un autor , ci intentionalitatea estetica « aparitie deliberata si constanta a motivului intr-un context ».

TEHNICA REALIZARII FANTASTICULUI

Tehnica realizarii fantasticului este o suprapunere integrala peste actul de creatie literara, cu unele nuante :procedeul distantarii , amplificarea distantarii, tehnica suspendarii surprizei.

a.Procedeul distantarii
Procedeul distantarii este intensificat la maximum.E necesara luciditatea verosimilului, constiinta intensa a normalului, obiectivitatea rece a posibilului si imposibilului . Se inscrie in aceasta categorie fantasticul dedublarii, tema oglinzii, mitul lui Narcis, dubla personalitate.Tehnica este cea a imaginii duble, proiectate si contemplate, a jocului de alternante.

b.Amplificarea distantarii
Amplificarea distantarii este insotita de intensificarea liciditatii .Concentrarea atentiei si imaginatiei asupra unui obiect, finalizeaza prin a-l deforma .Asa se intampla in situatii descrierilor precise, minutioase, exacte a unor evenimente stranii.

c.Tehnica suspendarii surprizei
Tehnica suspendarii surprizei(suspense-ul fantastic ) consta in asteptarea solutiei misterului , profunda neliniste in fata enigmaticului.Explicatia oscileaza intre planul logic si supranatural, fara sa se fixeze.Solutia ramane suspendata, ambigua ; o intrebare asteptata, dar nepusa.Daca intrebarea este pusa si raspunsul gasit, atunci fantasticul este suprimat.

FANTASTICUL LUI MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade fantasticul consta intr-o interferare a realului cu fabulosul ori cu straniul, a plauzibilului cu incredibilul.In plan universal, scriitorul roman aminteste de Lovecraft, Tolkein, Poe, Borges, Marquez.
Literatura unui spirit riguros, stiintific, dominat de optimism si generator de energie nu poate sa se construiasca decat in jurul unui mesaj « salvator » : « un spirit deschis tuturor valorilor cu adevarat spirituale, deschis pentru tot ce opune rezistenta morbidului si ii invinge.El credea cu adevarat in mantuire, era evident de partea binelui, optiune nu lipsita de pericol pentru un scriitor, dar providentiala pentru cineva care respinge fascinatia negarii sau dispretului »-il caracteriza marele sceptic, Cioran ,pe razvratitul generatiei ‘ 30, mircea eliade.
Scrisa intr-o cheie accesibila marelui public,omului obisnuit cu parabole,formula epica eliadesca este gata sa satisfaca « nevoia de poveste » si sa impuna totodata mesajul de tip recuperatoriu ca necesitate. Pierderea dimensiunii sacre intr-o lume care decade sub agresiunea istoriei este cauza cauzelor pentru involutia omenirii, in viziunea lui Mircea Eliade.Opera literara urmareste redarea unui anumit nivel de intelegere a realitatii omului saracit de logici prin reducerea polivalentei sale spirituale.Comportamentul omului modern sta sub semnul fricii generate de ignoranta. Aceasta frica poate fi redusa prin simularea situatiei concrete, prin inlocuirea ei cu una conventionala, prin reiterarea unui mit:”Mitul il invata pe om istoriile primordiale care l-au constituit din punct de vedere existential, si tot ce se refera la existenta lui si la propriul sau mod de a exista in Cosmos il priveste direct ».prin cunoasterea mitului, omul domina creatia, actionand astfel si asupra realului si constiendizand rolul sau in Univers.Retrairea mitului ofera omului sansa de a intra pe o unda comuna de comunicare cu Necunoscutul si de a obtine astfel o viziune totalizanta asupra Lumii.Recunoscand tiparele si incercand sa integreze orice eveniment intr-o structura ritualica, arhetipala,esentialmente armonica, omul descopera ca poate modifica realitatea, in favoarea sa.Este si lectia pe care o realizeaza practic, prin literatura sa, teoriticianul mitului-Mircea Eliade.Personajele prozatorului nu sunt decat proiectii vii ale acestei idei, variante pe aceeasi tema :indivizi alesi din anonimat participa cu mai mult sau mai putin succes la un proces de recuperare a statutului omului initial, ale carui coordonate sunt iubirea si creatia.De cele mai mult ori, eroul este un om obisnuit, nepreocupat de probleme existentiale , dar caruia ii este activat un fond latent de perceptii(uneori accidental), intrand astfel in starea revelatorie : « Viata e un drum, cale dreapta sau progresiva, pe care, umbland, omul ajunge cauza ascensiunii sale si ia cunostiita de ea »(Solilocvii), afirma Mircea Eliade incercand sa justifice pornirea sa pentru cercetarea problemelor legate de cunoastere.Adevarul poate fi accesat in conditiile eliberarii de sub logica unui sistem unilateral, care plaseaza evenimentul in cronologie absoluta si nu admite, de exemplu, simultanietatea formelor de existenta.Se face astfel o pledoarie pentru taierea plenara, recuperatorie, a realitatii in Eternitate, adica in mit : « Un mit poate fi retrait, experimentat concret, dramatizat- dar atunci nu mai e un mit, ci arta sau religie..Moartea e un asemenea mit. »(Solilocvii).
Fantasticul este o dimensiune fundamentala a beletristicii lui Mircea Eliade, incepand cu povestirea scrisa la 14 ani « Cum am gasit piatra filosofala »,care va fi premiata de Ziarul Stiintalor Populare .Aceleasi perioade ii apartine « Minunata calatorie a celor cinci carabusi in tara furnicilor rosii ».Imbinand ceea ce se asimilase despre lumea necuvantatoarelor cu fantezia sa creatoare,autorul adolescent da nastere unei opere literare.Paralelismul dintre universul gazelor si cel uman nu are in el, desigur, nimic original.Naturalismul amator fantazeaza, inchipuindu-si o expeditie a cinci carabusi intr-o tara vecina.Eliade insusi isi privea, peste decenii, aceasta scriere drept un roman de aventuri, in care in care amesteca entomologia, umorul si fantasticul : »Ceea ce ma pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor locuri, asa cum le vedeau carabusii, strabatandu-le pe indelete sau zburand deasupra lor.Era de fapt o micromonografie imaginara pe care o organizam pe masura ce o inventam ;descopeream o lume onirica si paradoxala, caci era totodata mai mare sau mai mica decat lumea noastra cea de toate zilele ».(Memorii,vol I, p.64).
« Memoriile unui soldat de plumb » e un roman fantastic de dimensiuni ciclopice cum isi amintea Eliade ; « era un roman de nesabuite proportii, ingloband nu numai istoria universala, si intreaga istorie a Cosmosului,de la inceputurile galaxiei noastre la alcatuirea Pamantului, la originea vietii si la aparitia omului. »
In perioada interbelica, alaturi de literatura « realista »(Maitreyi, Intoarcerea din rai, Huliganii) ii apar si cateva scrieri fantastice :Domnisoara Christina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore.Primele doua sunt strans legate de folclorul romanesc, iar celelalte doua, dezvaluind « tainele » aflate in India, ne prezinta ceva din « tatamul nevazut ».
Fantastice sunt si primele nuvele ale lui Eliade scrise dupa razboi :Un om mare, Fata capitanului, Ghicitor in pietre, La tiganci, Pe strada Mantuleasa.Expertii sunt de acord, considerand drept capodopere « Pe strada mantuleasa » si « La tiganci ».

DATE DESPRE OPERA

Elaborarea nuvelei este insotita de o coincidenta sinistra, de care, insa, Mircea Eliade va deveni constient abia mai tarziu, nu insa fara infiorare. In “camaruta ingusta, cu ferestrele deschise catre un zid galben-cenusiu”, in care a lucrat la nuvela, “cu doar o saptamana inainte de sosirea noastra se sinucisese cu gaz un student”(Jurnal). Autorul a fost in intreaga sa viata fascinat de asemenea coincidente “metafizice”, care marcau intruziunea unui “altceva ascuns” in viata sa profana. Numeroase asemenea detalii sunt consemnate in “Jurnal” si in paginile de “Memorii”(pierderea ochelarilor, a pasaportului provizoriu, in momente intelectuale definitorii). In cazul de fata, scrierea nuvelei inchide in ea o moarte, fara ca autorul s-o fi stiut pe parcursul elaborarii; cum solutia nuvelei e de asemenea moartea, Eliade nu va ezita sa considere ca, si aici, destinul a lucrat camuflat in profane, purtand in secret mana celui care asterne textul pe hartie.

Sub aspect strict etnic, discutand morfologia prozelor fantastice ale lui Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu distinge intre un fantastic de tip “quest”(cautare) si unul de tip “call”(ademenire, chemare), sugerand totodata ca proza autorului discutat evolueaza, in sectiunea sa temporala mediana, de la fantastical de tip “quest” la cel de tip “call”, “… tipologia initiatica- mentineaza in acest sens Culianu – cunoaste doua forme specifice, care circula sub numele tehnice de <<cautare>>(the quest) si <<chemare>>(the call). <<Cautarea>> presupune un subiect activ, care isi da silinta sa aprofundeze…;<<chemarea>>, in schimb, presupune un subiect pasiv care suporta, uneori involuntar, alegerea unor entitati supranaturale”.
Intr-un “Plan de discutie pentru cartea despre Mircea Eliade scriitorul”, Culianu imparte proza fantastica a acestuia in trei cicluri:
• ciclul <<eroului>> si al <<quest>>-ului;
• ciclul <<idiotului>> si al <<call>>ului;
• ciclul criptografiei si al spectacolului.
Dupa acesta impartire, “La tiganci” tine de al doilea ciclu, Gavrilescu fiind un erou de tip <<call>>.